Trei, Doamne…

funny-cat-kid-adopted-hug

Mi s-a mărit familia!

S-a mărit până la numărul magic TREI: mama, copilul și pisoiul.

Pisoiul, un amărât de nici trei luni, cules din mijlocul străzii, peste care efectiv treceau mașini și care urla îngrozitor, acum este un amestec de drăgălașenie și nebunie. Pisoiul crede că eu sunt mama lui și cumva sunt, dar mai vitregă așa. Nu am crezut niciodată că voi deveni om de pisică, eu, născută şi crescută, om de câine. Dar nu am ales eu, ci am fost aleasă. M-am simițit specială o jumătate de seară.ţ-

Și acum pe lângă un băiețel energic și puţin delicat, apăru un motănel-bebeluș fragil și foarte mușcăcios.

Acum împart la doi: dragoste, ordine, mângâieli, pupici, mâncare. Mai țin ceva și pentru mine, dar puţin.

Totul a devenit un haos amuzant.

Blondul aruncă pisoiul în cada plină cu apă, pisoiul disperat și ud leoarcă se refugiază pe canapea. Pisoiul atacă Blondu la picioare, Blondu, plângând, se cere la mine în brațe. Blondu umflă baloane în cinstea pisoiului, pisoiul disperat de zgomotul baloanelor sparte încearcă să se arunce pe geamul închis. Pisoiul are chef de joacă noaptea și atacă degetele de la picioarele oricui nu și le-a acoperit și eu și blondul urlăm pe rând. Pisoiul doarme doar lângă capul meu, eu în somn când simt perna încălzită o întorc pe partea cealaltă, iar pisoiul zboară mieunând prin dormitor. Blondul are prieteni imaginari cărora uneori le deschide ușa de la intrare, pisoiul fuge pe hol, eu ajung seara acasă şi găsesc pisoiul pe covorașul de la intrare, iar ușa încuită. Pisoiul fură din farfuria Blondului, Blondu urlă că nu mai vrea pisoi… şi pot continua, deşi perioada de când am devenit trei este scurtă, lista este lungă.

Încerc să mă îmbărbătez: pisoii cresc repede şi au nouă vieţi. Acum nu ştiu câte a pierdut al meu înainte să-l culeg de pe stradă, dar măcar cu şase  – şapte tot o fi rămas. Să zicem că a mai pierdut una de când a venit la noi, pentru că viaţa cu Blond este greu. Deci, după calculele mele stăm bine, trecem de adolescenţă în viaţa. Toţi trei!

Şi da, asta este tot ce îmi doresc!

Nu am vreo pretenţie de responsabilizare a Blondului sau de calmare, a se înţelege dresare, a pisoiului. Sunt conştientă de toate beneficiile pentru creșterea copiilor într-o casă cu animale de companie. Animalele oferă dragoste necondiţionată, ajută la controlul furiei şi a fobiilor, la dezvoltare empatiei, oferă încredere şi responsabilizează copilul, ajută la socializare şi la dezvoltarea limbajului, pot avea efect terapeutic asupra copiilor. Dar mi se pare puţin idealiste, ca să nu spun utopice, în acest moment. Astfel de lucruri, care, de altfel, sunt de maximă importanţă îmi trec prin cap fugitiv înainte de a adormi, pentru că sunt prea ocupată de lucruri minore, dar extrem de realiste: Blondu să nu omoare pisoiul din prea multă dragoste, pisoiul să nu rănescă Blondu din prea multă copilărie, iar eu să nu devin mingea lor de ping-pong, din prea mult zel.

În viitorul apropiat nu mă gîndesc decât la cum să asigur ferestele şi uşile, cum să împart jucăriile, care mânancă primul, cum să-i ţin în brate pe amândoi, ce asiprator silenţios să cumpăr, care are acces la lego şi care nu şi de ce voi ancora bradul de crăciun la iarnă.

Cam atât pot să planific, pentru că nu am timp decât să mă bucur de ce am. Trăiesc din plin clipa, pentru că de acum suntem TREI şi lucrurile se precipită puţin.

Imagine de aici:

 

 

 

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s