Șah mat!

sah-mat-342

O conversație aparent banală, așa înainte de culcare. Evident, șah mat!

…..

  • Mami, tu ești tristă când nu dorm cu tine?
  • Îmi este dor de tine, dar nu sunt tristă.
  • Și nu plângi deloc?
  • Uneori plâng, dar de dor, nu de tristețe.
  • Dacă plângi ești tristă!
  • Să știi că poți plânge și de fericire. Nu este o regulă. Plânsul nu este strict rezervat tristeții.
  • Eu vreau să fii tristă când nu dorm cu tine!
  • De ce?
  • Că doar așa știu că mă iubești!

…….

La noi în familie discuțiile „înțelepte” se poartă fie fix înainte de culcare, în pat cu lumina stinsă, fie la baie, când eu sunt în cadă sau pe toaletă. Date fiind aceste momente, cu adevărat speciale, blondul mă atacă fără milă și, da, de multe ori mă prinde nepregătită. De ce oare nu mă întreabă dacă știu să număr până la o sută? Sau de ce nu mă întreabă câte specii de dinozauri cunosc? Sau care sunt culorile curcubeului? Îmi doresc să dezbatem chestii simple în astfel de momente.

Vreau să iau în serios sentimentele lui, știu că s-a îndrăgostit de mine. E normal! Nu știu cât de conștient este el de acest sentiment, dar eu sunt. Este clar că eu îl iubesc, dar nu vreau să îl fac dependent de mine.

Mor de plăcere când îmi spune că trebuie să mă ia în brațe pentru că sunt cea mai bună din lume. Știu clar cât de mare este lumea lui, deocamdată. Dar cum poți să nu „leșini” un pic de plăcere când vezi dragostea pentru tine reflectată în ochișorii lui?

Aș vrea sa fiu o prezență discretă în viața lui. Să fiu acolo la nevoie, să-i fac complimente, să-l încurajez, să-l răsfăț, dar așa mai din umbră, pentru că tare îmi este că în viitor îi va fi greu să își găsească pereche, dacă va compara iubirea mea maternă cu cea primită de la viitoarea lui pereche. Ceva de genul, dacă se obișnuiește cu iubirea și susținerea mea necondiționată, nu va căuta decât același tip de iubire și susținere la femeile din viața lui. Cred că ar deveni foarte sigur pe el, știindu-se susținut de dragostea mea, însă mai cred că tot timpul va fi dezamăgit.

Și, uite, cum devin nesigură pe abilitățile mele materne!

Pentru că acum la aproape cinci ani, pot să țin încă sub control unele porniri șantajiste ale blondului. E de ajuns să îi arunc PRIVIREA. Fără țipete, fără discuții inutile. Dar când o avea 10 ani, îmi va strivii degetele în ușă, dacă nu o să îi fac pe plac. Nicio privire nu va mai conta.

El mă face! Mă șantajează deja. De când s-a născut se tot perfecționează la asta. Doamne, cum le întoarce și cum mi le servește. Recunosc, îmi cam place. Admir modul în care gândește, simte și reacționează. Dar cum controlez asta, cum fac să să păstrez echilibrul?

Nu vreau să facă ce vrea din mine și nici eu nu vreau să-l șantajez cu iubirea mea.

Cum să fac să nu să ajung cicălitoare, să încerc să-l controlez prin nenumărate întrebări: unde te duci?, de ce?, vrei să mânânci?, dar de ce mănânci doar un sandwich?, ai băut?, n-ai băut, ce-i cu tine ești bolnav?, etc.

Nu vreau să fiu mama PERFECTĂ. Cea din manualele de parenting, care este mereu calmă, sigură pe ea, ia întotdeauna cele mai bune decizii, are o viață de cuplu exemplară. Vreau să fim prieteni pentru totdeauna! Atât cât ne premite relația mamă – fiu. Să nu fiu nici prea distantă, dar nici persoana care îi controlează viața. Să-i fiu complice, mai degrabă. Aș vrea să îl învăț să își accepte emoțiile și să le exprime, să nu domine, să nu înșele.

Trebuie să am mare grijă ce fel de bărbat cresc!

IMAGINE de aici

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s