Două

13606819_1162808837074558_2582317210424649751_n

Două pasiuni: rock şi munte. Padina Fest.

Ş-am pornit la drum.

Trebuia sa fim trei, am rămas două.

Am planificat transportul în ultimul moment, biletele la festival le-am luat devreme şi ieftine, early birds, deh.

Nu ne-am bătut prea mult capul cu ce luăm la noi, ci mai mult cu ce ajungem acolo. Maşina mea a căzut din start, muntele ar fi băgat-o în moarte clinică. Din toate traseele studiate, am ales: tren Bucureşti – Buşteni, telecabină până la Babele şi coborâre, lejeră fără grabă, perpedes până la Padina, cel mult două ore. Ce optimiste am fost!

Trenul a fost un plus, după ce am trăit şi am auzit nenumărate poveşti cu întârzieri astronomice şi mizerie, iaca, noi am avut o surpriză plăcută: trenul a plecat la timp, curat în tren, cu toaletă funcţională, bonus două bucăţi de săpun nou – nouţe. Şi am şi ajuns la ora anunţată în Buşteni.

Telecabina a fost un minus. Spre telecabină am mers lejereanu. Aveam tot timpul din lume. Cristina visa escaladă cum ajungem. Pe măsură ce ne apropiam de telecabină, cam prin dreptul hotelului Silva, am fost asaltate de agăţătorii celor care fac transport cu microbuzul spre zonele turistice de pe platou. N-am vrut să-i credem că la telecabină e o coadă de cel puţin trei ore, aşa că le-am dat un mare ignor la toţi, după ce în prealabil le-am mulţumit la fel de călduros ca o furtună de ninsoare polară. Ne-am aşezat la coadă fericite şi cam tâmpe. Am cedat după o oră şi jumătate de aşteptare şi am agăţat noi agăţătorii microbuzelor. Acu, tre să zic că între timp tarifele crescuseră. Adică, dacă puţin mai devreme oferta era de patruzeci de lei de persoană, acum am primit oferte de optzeci de lei de persoană, şaizeci de lei de persoană, etc. Nu mai aveam stare, nu mai aveam nervi şi după întrebări şi negocieri am obţinut în sfârşit o ofertă de cinzeci de lei de persoană, am bătut palma şi ne-am suit în maşină.

Entuziasmul a revenit în câteva minute.

Ne-am pus pe admirat peisaje. Am mai schimbat două – trei vorbe cu ceilalţi pasageri, cu şoferul. Eu aveam o urgenţă, de gradul unu, ca să zic aşa. Eram pe la Bolboci şi întreb cu voce sugrumată:

  • Cât mai e până la Padina? (acum ştiam clar unde sunt şi cam cât mai e, dar urgenţa-i urgenţă)
  • Păi, urcăm dealul din faţă şi apoi coborâm. Până la salvamont în faţă or mai fi zece – cincisprezece minute.
  • Ăăăăă, v-ar deranja (vocea mea prinsese curaj) dacă am opri două minute ca să admirăm natura, pentru că eu nu mai rezist 10 minute, văăă rooog? (nu mă mai adresam doar şoferului)

Norocul meu a fost că a sărit şi Cristina mea, cu aceeași urgenţă de gradul unu, ivită brusc din nevoia de a admira pădurea de la marginea drumului. Şoferul s-a bucurat, avea chef să fumeze o ţigară, pasagerii, eee, pasagerii să zicem că au fost întelegători. Marginea drumului era plină de ruguri de mure, idealul în urgenţele feminine de gradul unu. Şi că să nu mă compătimesc pe mine, mă gândeam la bieţii urşi: „cum naiba de ei nu-s hărtăniţi, după o masă savurată într-un rug de mure, amărâţii, in ce condiţii mânăncă!” pentru că şoferul nu terminase ţigara, am poştit şi noi două o ţigară. La marele fix.

După acest scurt popas, ne-am suit în maşină şi în scurt timp am ajuns la Padina.

Planul nostru era: ajungem, ne luăm brăţările, îi localizăm pe colegii noştri, mâncăm, punem cortul şi dormim olecuţă. În principiu am respectat planul, ordinea a diferit puţin: colegi, cort, mâncare, brăţări, somn.

După somn, concert până pe la două dimineaţa. Line up-ul de vineri seara a fost extraordinar: Pixels, EMIL, COMA, Robin and The Backstabbers, Vita de Vie. Pentru mine special, pentru Cristina special, pentru sufletele noastre. Pe lângă dans, cântec şi piele de găină, la mine s-a lăsat cu boceală: Coma, Cântă-mi povestea, acustic, m-a lovit drept în inimă. Aşa e uneori, te duci pregătit pentru ceva şi, hopa, altceva te lasă lat. Petrecerea a continuat în cortul organizatorului cu bumţi – bumţi până pe la vreo 7 dimineaţa, dar noi am ales altceva: oameni de munte frumoşi, foc de tabară, chitară, cântec. Îmi era dor!

Deşi Padina nu este cel mai mare festival, cu siguranţa are cea mai bună organizare. Am auzit că ar fi participat la festivalul din anul acesta aproape şase mii de oameni, deserviţi de un singur bar, mai mult de două minute nu se aştepta. Despre curăţenie? Ce să spun se pleca din faţa scenei, cam pe la două-trei dimineaţa, iar la opt nu mai era un muc de tigară, iar în faţa scenei la Padina Fest, pentru cine nu ştie, este iarbă. Cum spuneam: cea mai bună organizare! S-a făcut sport: maraton, bicicleta, escaladă. Io am stat pe bară, ţeapănă cu spatele paradit, m-am uitat la alţii şi când a fost cazul am făcut galerie. Poze nu prea am făcut, pentru că nu am luat camera cu mine, iar cu telefonul… mi-am uitat încărcătorul acasă.

A fost frig: vineri cam pe la 24.00, când pe scenă a intrat Viţa de Vie erau 9 grade, sâmbătă la Suie Paparude, cred că erau 6 grade. Gândindu-mă la cât de frig mi-a fost, îmi pare rău că n-am băut mai mult şi nu mă refer la ceai. De ce ‘oi fi fost atât de cumpătată?

Padina Fest a fost un plus.

Toată excursia asta a fost mai mult ce rock şi munte. A fost despre prieteni, limite, independenţă, viaţă şi alegeri. Ştiam clar cu cine am plecat. Eu şi Cristina nu prea mai avem nevoie de multe vorbe. O fi telepatie? O fi!

Am reuşit să ne susţinem şi completăm una pe cealaltă, aşa încât nici Peştera Ialomiţei nu ne-a înfrânt, nici escalada şi nici frigul.

Cum se întâmplă tot timpul, micului nostru grup i s-a adăugat un grup mai mare. Sau noi ne-am conectat la ei? Nu contează. Dar asta face muntele, adună oamenii de acelaşi fel şi-i face prieteni pe viaţă.

Muntele a fost un plus.

Întoarcerea acasă a fost tot în două, tot cu microbuz, tot cu tren. Şi ce dacă trenul a avut aproape patruzeci de minute de întârziere. Noi eram tot pe treaba noastră, nimic nu ne-a scos din starea Padina Fest. Nici măcar când cei care ne ocupaseră locurile din tren, nu au fost prea prietenoşi. Cu zâmbetul pe buze, cu muzica în cap şi cu muntele în inimă am revenit acasă. Şi am decis: Padina şi la anu’, dar va fi cu căţel şi copil. Să dea cu plus!

Imagine de aici

Advertisements

One thought on “Două

  1. Pingback: Padina Fest – The Reading Effect

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s