O altfel de serbare

end-year-celebration1

Nu am fost niciodată adepta serbărilor şcolare şi asta din cauză că eu am fost chinuită cu multă presiune pusă din partea educatoarelor şi mai târziu a învăţătoarelor, dar şi din partea părinţilor.

Pentru ei, era o motiv de mândrie, de spectacol, să prestezi în faţa publicului la cerere şi asta doar pentru că lor li se părea important. Nu m-am descurcat niciodată pe măsura aşteptărilor şi asta i-a făcut pe toţi din jurul meu să se ambiţioneze şi mai tare cu repetiţii şi cu şi mai multe solicitări.

Ei nu au înţeles că unii copii nu sunt făcuţi să presteze la comandă orice le este impus.

Aceşti copii au propriul ritm, ei trebuie să se simtă confortabil înainte de a se expune publicului,  trebuie să fie lăsaţi să-şi aleagă singuri momentul în care se simt în stare să cânte sau să spună poezii în faţa altor persoane. Ei trebuie susţinuţi necondiţionat atunci când decid că nu pot să evolueze pe scenă, trebuie acceptată decizia lor şi nu trebuie să primeze dorinţa părintelui sau a educatorului.

Încurajările de tipul: „Hai că poţi!”, „Zi mai departe, hai că ştii!”, „Întoarce-te pe scenă!” nu îi ajută câtuşi de puţin. Dar erau alte vremuri, alte principii, altfel de oamenii, chiar viaţa era cu totul altfel atunci.

Un eveniment încărcat de emoţii, care ar dura mult şi care i-ar face pe copii anxioşi şi neliniştiţi.

Acum lucrurile au evoluat în bine. Părinţii şi educatorii au acces la infomaţii care să îi ajute să relaţioneze într-un mod mai natural, ca să nu spun mai uman, cu copiii pe care îi au în grijă.
Şi, astfel, am ajuns la finalul anului şcolar. S-a terminat şi grupa mijlocie! Cresc repede copii noştri şi cresc frumos.
Evident, am avut serbarea de sfârşit de an.
A fost o surpriză minunată când am auzit-o pe una din educatoarele copilului meu, care a spus că au decis ca această serbare, dar şi evenimentele următoare să nu dureze mai mult de o jumătate de oră, astfel încât copii să nu fie stresaţi cu multe repetiţii, care se traduc într-o lună de muncă în clasă, înaintea oricărei serbări. Şi a mai spus că nu îşi mai doresc un eveniment încărcat de emoţii, care ar dura mult şi care i-ar face pe copii anxioşi şi neliniştiţi.

Nota 10 pentru decizia educatoarelor!

Decizia lor a fost primită cu un ropot de aplauze din partea părinţilor, iar rezultatul a fost o serbare caldă, normală, în care copiii s-au simţit în largul lor relaxaţi, susţinuţi şi fericiţi.
Mare, dar mare diferenţă faţă de serbarea de anul trecut! Bine, e adevărat şi copii au crescut, mai bine zis, au evoluat şi au putut să-şi gestioneze mai uşor emoţiile.
Fiecare copil a avut cam o strofă de spus, în cadrul unei mici scenete cu tema Scufiţa Roşie, iar apoi au cântat cu doamna de engleză, în cor, două mici cântecele, urmate de două dansuri scurte, în grup, dirijate de profesorul de dans.

Scurt şi la obiect!

Bineînţeles că au existat şi momente amuzante în care o fetiţă a uitat că era îmbrăcată în rochiţă şi şi-a ridicat ambele picioare pe scăunel, expunăndu-şi desuurile cu cireşe în faţa întregii audienţe sau un moment în care blondul meu a decis să iasă din rând, în timpul dansului şi să se înceapă să danseze pe un ritm de rock imaginar, iar apoi ar fi vrut să se dea şi peste cap. L-a oprit doar aglomeraţia de pe mica scenă improvizată din clasă sau momentul în băieţelul care avea rolul greierului a uitat că trebuie să cânte la vioară… Dar toate astea s-au întâmplat natural, pentru că toţi copii au fost relaxaţi, la fel ca părinţii şi educatoarele.

Educatoare minunate şi dedicate = copii fericiţi şi părinţi mulţumiţi.

Dar ce m-a impresionat cel mai mult a fost modul în care educatoarele au reuşit să integreze în serbare şi în clasă un băieţel minunat, care este special. Băieţelul a reuşit să-şi spună strofa fără emoţii. Educatoarele şi mămica lui i-au oferit suportul de care el avea nevoie şi rezultatul este minunat.
La sfârşitul serbării, toţi copiii au primit diplome de „absolvire”, însă primul copil care a primit diploma şi care a fost felicitat din suflet de ambele educatoare a fost acest băieţel special.
Felicitări!
Sunt fericită pentru că observ că se poate! Într-o grădiniţă de stat se poate: educatoare minunate şi dedicate = copii fericiţi şi părinţi mulţumiţi.

Articol publicat aici:

Imagine de aici

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s