Mulţumesc de 20 de ani

12715426_10153252883925981_6243812786327376595_n

Am fost la o aniversare. La un concert de aniversare. Am crescut cu ei, ca să nu spun maturizat, pentru că procesul nu s-a încheiat, încă. Dar nu despre asta este vorba acum, ci despre cât de special am simţit momentul.

Am mai fost la concerte, ale lor si ale altora, dar acum am simţit ca şi cum ar fi fost vorba despre mine, personal.

Am dansat, am băut, am cântat, mi s-a făcut pielea de găină de câteva ori, iar când s-a cântat „la mulţi ani” am plâns.

Da, concertul acesta a fost pentru mine şi despre mine. Să vă zic că au respectat cu sfinţenie playlist-ul meu?! VdV a fost cu mine timp de douăzeci de ani, la bine şi la rău, iar acum ne-am dat întâlnire să ne sărbătorim. Ei pe scenă, eu în public, aşa cum ne stă cel mai bine.

Ce înseamnă să fii prieten cu cineva de atâta amar de vreme? Începi să gândeşti la fel!

Aniversarea asta a avut tot ce trebuie: ceva nou, ceva vechi, ceva albastru şi ceva împrumutat. Şi aici, nu acuz pe nimeni de plagiat, ci doar spun că de la noi, de la public, VdV a împrumutat iubirea, pe care ne-au returnat-o, prin muzica lor.

Pe mine m-au avut aproape din totdeauna de partea lor. Spun „aproape” pentru că începutul lor cu Bodo (Proconsul), ca solist, nu m-a dat pe spate. Despot, în schimb, a reuşit. Să mă dea pe spate.

Nu am vrut să scriu despre asta imediat după aniversare, pentru că m-am temut, cumva, că euforia să fi fost doar de moment. Mi-e clar că nu. Pe unii din ei îi ştiu, de mult. Îmi sunt dragi, la fel ca şi melodiile lor. Multe amintiri mă leagă de ei şi de muzica lor. Când mă gândesc la ei, nu mă gândesc decât la iubire. Iubirea aceea care vine când nu te aştepţi, te face să te simţi ca şi când ai fi singura fată, cea mai norocoasă, din lume, te năuceşte, de nici nu mai ştii pe ce lume eşti şi apoi te părăseşte în gară. Simplu, fără complicaţii, fără explicaţii, lasând în urmă doar amintiri dulci care încă îţi dau fluturi în stomac.

Ok, nu strigaţi acum că romantismul, iubirea şi fluturii în stomac, nu sunt chiar cuvintele reprezentative pentru VdV, dar eu sunt o biată fată… deloc romantică, deloc naivă şi nu mai sunt îndrăgostită.

De ce o iau atât de personal? Pentru că este.

Nu am încheiat niciun capitol, am făcut frumos, un album cu toate amintirile dragi şi acum ne pregătim de drum, ne aşteaptă lucruri noi.

Băieţi, nu uitaţi:

Mai trec pe la voi
Poate marti, poate joi
Poate peste un an sau poate doi.

Imagine de aici

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s