Blondul, parcul şi jucăriile

push along mini cooper

Blondul meu seamănă cu mine, se vede, fizic, se vede clar!

Nu, nu l-am făcut singură, are trăsături şi de la tatăl lui. Dar pe lângă asemănările fizice, se pare că blondul a moştenit de la mine şi alte trăsături de caracter, ca să nu spun apucături. Acum veţi spune că e normal, mda, aşa e, nu zic nu. Mi se pare chiar drăguţ să văd un „mini me”. Nesocotind că este chiar de ajutor, pentru că ştiu dinainte cum să reacţionez. Unul din multele mele talente este capacitatea de a descoperi într-un magazin outlet, cel mai scump produs, evident, singurul care îmi place. Cam pe aici este şi blondul.

Simte jucăria cea mai scumpă

Într-un parc plin ochi de copii cu jucării după ei, atât de multe jucării, că nu le poţi număra, el este singurul care dintr-o privire vede copilul care vine în parc după el cu cea mai scumpă jucărie şi evident, blondul doar pe aia o vrea. În vârful toboganului dacă stă sau chiar dacă este ocupat cu cine ştie ce construcţie de castel, simte jucăria cea mai scumpă, parcă îi transmite un fior pe şira spinării. Imediat îl vezi că se activează, întră pe modul „vreau asta acum!” şi s-a terminat cu bunăstarea.

Acum e puţin mai uşor, a mai crescut, e mai comunicativ. Uneori, când e în toane bune, înţelege şi NU-ul invariabil pe care paznicii acelor cele-mai-scumpe-jucării, îl scrâşnesc printre dinţi. Paznicii nu sunt copilaşii, proprietarii de drept ai jucăriilor, nu. Paznicii sunt uneori părinţii, dar de cele mai multe ori sunt bunicii. Eiiiii, dacă părinţii-paznici, mai au cumva o umbră de empatie şi uneori îşi aduc aminte că vorbesc cu un copil, bunicii-paznici devin violenţi, şi nu doar verbal.

În general, nu intervin în conflictele copilului meu, deşi stau tot timpul cu ochii pe el

Sunt de părere că trebuie să înveţe să se descurce singur, să înveţe să-si controleze emoţiile. Dar jur că am momente în care îmi vine să-i pocnesc pe unii. În gândul meu, îi cam umplu de sânge, dar în realitate nici măcar nu clipesc. Nu vreau sa spun că eu sunt perfectă, am şi eu momentele mele, mai ales la volan, când mă ambalez şi vorbesc mai neortodox, dar niciodată nu am vorbit urât vreunui copil, în nicio circumstanţă, în nici un caz din cauza unei jucării, indiferent de cât de mult a costat ea.

Da, ştiu că a te purta civilizat şi a nu agresa un copil sau o altă persoană, fie şi doar verbal, ţine de educaţie, de diferenţa de generaţii, de principiile cu care unii, mai ales cei în vârstă, au crescut îndoctrinaţi. Înteleg că din diverse motive, lipsuri sau frică, uită că au fost şi ei copii, că au crescut copii la rândul lor, că sunt, chiar atunci, în acel moment, cu un copil de mână. Dar nu mă pot abţine să nu mă minunez de cât de schimbători sunt: acum râd, susurând drăgălaș şi privind galeş la copilul de lângă ei şi deodată se transformă în… Exact ca în desene animate sau mai degrabă în filmele de groază:

Paznicii de jucării scumpe

„Doi bunici simpatici foc, bunicul ţinând de mână nepotul ce merge încă şovăitor, bunica împingând o mașinuță mini-cooper, roşie ca focul, trec prin faţa mea şi-a blondului. Nepoţelul îşi manifestă dorinţa de a se aventura pe tobogan, bunicul se duce la susţinere, bunica, rămâne la pază, dar făcând galerie de pe margine, doar la un metru jumătate distanţă de mine.

Blondul deja mirosise mini-cooperul şi venea întins la cercetare. Bunica, care până atunci era toată un zâmbet, îşi întoarce faţa sper blond, îi observă intenţiile criminale, de a pipăi mini-cooperul şi scoate la iveală masca de zombie. Ochii i se injectează, faţa se-nverzeşte, venele de pe gât zvâcnesc, mâinile se crispează şi mi ţi-l prind din zbor pe blond de gluga de la geacă, aruncându-l cu faţa într-un copac.

Blondul, deşi şifonat serios, nu se lasă, salută şi cere voie să se uite puţin la maşină. Bunica-paznic-zombie, cere ajutor la bunicul plecat cu nepotul la tobogan. Bunicul sesizează şi el invazia blonzilor şi urlă disperat: „Ia mâna de pe maşină, că te fac praf!”, în timp ce la pieptul milostiv, strângea nepotul ce încă gângurea şi arăta spre tobogan.

Bunica, aproape reuşise să placheze blondul, care explica că el ştie să conducă şi cum se semnalizează şi de unde se pune frâna etc. Biata bunică era disperata şi scrâşnea printre dinţi: „Dacă o atingi, îţi rupt mâinile! Nu te las, auzi, mă, nu te las!”. Bunicul-paznic a sosit şi inamicul a fost doborât, la propriu, după ce la trântit la pământ, ca să fie sigur că nu îi va urmări, l-a lovit peste picioare cu cea-mai scumpă-jucărie, mini-cooperul.

Au fugit disperaţi, redevenind bunici simpatici, pentru preţiosul nepoţel, care cu greu fusese scăpat de contaminarea blondă, însă pentru a fi siguri că nu sunt urmăriţi, din când în când, mai aruncau câte o privire îngrozită în urmă, să fie siguri că blondul nu mai mişcă şi ei pot încetini pasul.”

Şi acesta a fost ultimul episod, din celebrul serial „Blondul, parcul şi jucăriile”, difuzat la sfârşitul săptămânii trecute, într-unul din marile şi aglomeratele parcuri bucureştene.

Dragii mei paznici de jucării scumpe, credeţi-mă pe cuvânt: contaminarea blondă va continua, aşa s-a născut el, este practic imposibil să vă ocolească, visceral vă simte, aşa că mai bine veniţi şi voi în parc cu o minge de cinci lei şi veţi fie iertaţi şi protejaţi.

Sau poate ar fi mai bine să vă amintiţi că o jucărie este doar o jucărie, iar un copil, chiar dacă e un pic mai mare decât al vostru, este TOT un copil.
Şi vă mai rog un lucru, nu uitaţi, întotdeauna lângă blonzii din parc există mama-monstru sau aşa-numita SUPERMAMA. Feriţi-vă, ea nu contaminează, ea ucide!

Acum, lăsând gluma la o parte, este destul de greu să liniștești un copil, după o astfel de scenă, dar şi mai greu este să îi redai încrederea în oameni.

Text publicat aici:

Imagine de aici:

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s