Poveste despre moarte şi viaţă

1024px-Gustav_Klimt_-_Death_and_Life_-_detail_Google_Art_Project

Despre viață și moarte la 3 ani

Trei ani şi nouă luni. Blond, inocent şi dulce.
Eu, mama, de vreo câteva săptămâni bune, mă lupt cu o durere de spate îngrozitoare. Încerc să nu mă vait prea mult. Cum spune blondul meu: „îmi ţin durerea”. Recunosc, acum, că dacă-mi sare în braţe, cocoţat fiind pe vreun scaun sau masă, pentru că este curajos, mârâi puţintel de durere, că-s om şi eu.

Moartea în povești

Într-o seară, înainte de culcare, îi citeam „Piele de măgar”. Nu era prima dată când îi citeam povestea, aş spune chiar că e una din favorite. Cred şi eu că e fascinant să auzi că o prinţesă, indiferent de motiv, stă îmbrăcată cu o piele de măgar murdară. Visul oricărui copil: să umbli murdar şi nimeni să nu te trimită să-ţi schimbi hainele sau să te speli!
Ajungem la partea unde regina mamă cade răpusă de o boală cruntă şi moare. Citesc pasajul respectiv şi aud:

– Mama, ce înseamnă boală cruntă?
-Gărgăriţă, boala crunta este o suferinţă gravă a unei persoane, pentru care doctorii nu au soluţie.
-Mama, asta înseamnă că şi tu o să mori?

Pe moment nu am făcut legătura între boala cruntă a reginei din poveste şi durerea mea de spate, aşa că am răspuns senină:

-Toată lumea moare la un moment dat, mami. Nu suntem nemuritori. Da, o să mor şi eu într-o zi. Dar poţi să-mi spui tu ce înseamnă moartea pentru tine?

”Nu vreau să mori!”

Nici nu am apucat bine să-mi termin întrebarea, că-l aud jelindu-se:

-Nu vreau să mori, maaaamaaaaa! De mine cine o să aibă grijă? Ce mă fac eu fără mămica mea?!

M-am şocat. Pe asta n-am văzut-o venind.
L-am luat în braţe şi l-am strâns tare, tare. Şi am aşteptat să-şi termine jelania, ca să pot vorbi cu el, de fapt, ca să fiu sigură că mă aude. Din când, în când îl mai băteam uşor pe spate şi ziceam încetişor: „Hai, gata, eşti cu mama, gata”

În câteva minute, s-a liniştit valul de jale. Şi am reînceput să stăm de vorbă.
-Gărgăriţă, dar de ce te-ai supărat aşa tare? Tu crezi cumva că voi muri şi eu ca regina din poveste?
-Daaaa. Te doare spatele de mult şi asta înseamnă boală cruntă şi eu nu vreau să mori.
-Am înţeles! Dar eu nu sufăr de vreo boală cruntă. Eu am doar o durere, atât. Mai ţii minte când ai căzut tu astă vară cu skateboardul şi te-ai lovit rău în cot? Aşa cum era durerea ta din cot, aşa e şi durerea mea de spate. O să-mi treacă în curând.
-Da?

Nu eram deloc pregătită pentru discuţia despre moarte

Printre lacrimi, muci şi disperare, a răsărit un mic zâmbet, neîncrezător, dar era acolo, l-am văzut. Jur, că a zâmbit şi inima mea. Nu m-am panicat niciodată atât de tare, ca atunci. Nu eram deloc pregătită pentru discuţia despre moarte, mai ales că subiectul eram eu.

Am prins curaj, când l-am văzut zâmbind şi am mai repetat încă odată întrebare:

-Dar, poţi să-mi spui tu ce înseamnă moartea pentru tine?
-Moartea e atunci când mori şi nu mai eşti aici. (logic nu?!)
-Adică?
-Adică, atunci când un om nu mai este pe lumea asta.
-Şi unde se duce?
-Moare, ce nu înţelegi?
-Păi, cred că tu nu înteţegi. O persoană care moare, chiar dacă fizic, nu mai este lângă tine: să o vezi, să o simţi, să vorbeşti cu ea, ea va fi tot timpul lângă tine în plan spiritual. Ca să te protejeze.
-Adică fantomă?

Eu v-am spus că nu eram pregătită de discuţia asta pentru moarte!

-Eu, i-aş spune mai degrabă: Înger păzitor.
-Mama, dar tu o să mori sau a fost şi asta tot o glumă de a ta?

Acum îmi venea mie să mă jelesc. Mă durea spatele de-mi venea să vomit de durere şi eu eram cu el încă în braţe, şi-mi era frică că o să înceapă iar să plângă. De dinainte de a se naşte am decis că nu îl voi minţi niciodată. Voi încerca să îi spun adevărul, în cuvinte pe care să le priceapă, scurt şi la obiect. Şi, dacă subiectul va fi prea greu, nu-l voi minţi, dar voi folosi explicaţii multe şi complexe, să-l zăpăcesc şi să mă lase în pace pe moment. Aşa că, acum, tare mi-aş fi dorit să-l mint!

N-am făcut-o! Am vorbit cât am putut eu de clar şi de încet:
-Gărgăriţă, nimeni nu moare de la o biată durere de spate! Dar să ştii că toţi murim: şi eu, şi tati, şi Carmen, şi Lia, chiar şi tu, la un moment dat, vei muri. Şi dacă voi muri, tu să ştii că eu voi fi lângă tine tot timpul, nu mă vei vedea, dar voi fi acolo în inima ta, pentru totdeauna. Nu ştim când vine ziua în care murim, tot ce putem spera este să fie cât mai târziu. Moarte nu este ceva rău, moartea este sfârşitul a ceva ce ştim cu toţii, însă este începutul a ceva nou.
-Adică ca o surpriză?
-Da, cam aşa ceva, pentru că nimeni nu ştie ce se întâmplă după ce murim.
-Mami, dar la tine doctorii ce au zis?
-Poftim?
-Cu spatele… ce au zis?
-Ah, am înteles. Mi-au dat să i-au niste medicamente, fac gimnastică specială şi masaj, în câteva zile nu voi mai avea nimic.
-Dacă nu ai boală cruntă, atunci nu ai boală cruntă.

Acum nu ştiu cum reacţionează alţi părinţi la o astfel de discuţie şi chiar dacă aş fi ştiut, nu cred că mi-a fi fost de vreun folos, pentru că fiecare copil este unic, la fel ca şi fiecare părinte. Cu toţii avem propriile noastre frici, căpătate în urma experienţelor personale. Nu am nicio problemă cu moartea mea, dar mi-e frică groaznic de ce i s-ar putea întâmpla blondului meu, iar discuţia asta am purtat-o, având în gând frica asta a mea.
Aş vrea să nu îi transmit niciuna din fobiile mele, am destule (acrophobia – teama de înălţime; ornitophobia – frica de păsări; agoraphobia – frica de a fi în mulțime/aglomeraţie, în locuri publice).

Are dreptul la o viaţă aşa cum îşi doreşte

Aş vrea să trăiască o viaţă frumoasă, să se bucure de propriile experienţe, să ia propriile decizii. Aş vrea să fiu lângă el tot timpul să-l ajut, când va avea nevoie, să-i răspund la întrebări, dar nu vreau să îi bag în cap idei preconcepute şi frici neîntemeiate.

Are dreptul la o viaţă aşa cum îşi doreşte, nu aşa cum îmi doresc eu. Copilul meu este un om liber şi independent. Nu vreau să trăiesc eu în locul lui, deşi e tentant şi cred că destul de uşor să te joci cu mintea şi viaţa copilului pe care îl creşti şi care o vreme este dependent de tine. Cred că de teamă că puii noştri vor păţi ceva, uităm să le dă voie să trăiască.
Sper să-mi iasă: să mor cât mai târziu cu putinţă şi să fiu lângă el doar cât are el nevoie de mine!

 

Articol publicat aici:

Imagine de aici:

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s