Viaţa la o cană de cafea

users_Grace_creative_caffe_online_4

Într-o cafenea de pe lângă centrul Bucureştiului aşteptam să mă văd cu două prietene şi mă străduiam foarte tare să citesc dintr-o carte, de care nu aveam niciun chef, aşa doar ca să mă dau cultă. Când creierul meu a obosit în încercarea de a citi cu forţa, deja citisem aceeaşi frază de 4 ori şi nu înţelesesem nimic, a dat comandă mâinilor să ţină în continuare cartea, ca şi cum aş citi şi ochilor să rămână priponiţi în carte, cât timp el a început să scaneze terenul din jurul meu, în căutare de ceva interesant. S-a oprit la conversaţia unor fete de la o masă vecina, atât de vecină cu masa mea, că eram de-a dreptul intime.

  • Hei, ce-i cu faţa asta lungă?
  • Băi, nu mai ştiu pe ce lume sunt. Ca să nu mai zic, că nu mai ştiu cine sunt.
  • Stai, să-mi aprind o ţigară. Ce păcat că ăştia n-au şi alcool de vânzare p-aici! La ce faţă ai, simt că mi-ar fi prins bine.

Ochii mei, au primit comanda să se întoarcă discret spre cele două fete, creierul voia imaginea completă. Ochii s-au executat. O blondă şi-o brunetă trecute bine de adolescenţă, simple şi frumoase, clar erau cele mai bune prietene. Blonda era cu faţa lungă, bruneta cu alcoolul. Ochii s-au întors la carte. Conversaţia lor a continuat.

  • Lasă-mă, măi, cu alcoolul tău.
  • Hai, că p-asta n-am mai auzit-o! Dar ce ai păţit?
  • Ştii cât de fericită am ajuns io şi cu mine, în ultima perioadă. Îmi place de mine şi de viaţa mea, aşa cum este ea acum. Dar..
  • Eram precisă că urmează un dar!
  • Lumea zice că sunt rea, ‘oi fi, nu zic nu, dar am dus chestia asta la perfecţiune. Sunt atât de bună la aţi trânti adevărul verde-n faţă, că mă şi mir uneori, unde dracu s-a dus diplomaţia mea. Săptămâna trecută la birou, în sediul cel nou, urc în lift c-o blondă. Fandosită, dichisită cu ochelari de soare fumurii la ochi, în pantaloni scurţi şi c-o bluză lălâie pe ea, dar mişto bluza. Eu zâmbesc, salut, apăs la trei şi mă relaxez. Ea deschide gura într-un sictir şi-mi comandă „La doi!”. M-am executat, avea o mapă într-o mână. Coboară la fel cum a urcat, fără zâmbet, fără salut. Ieri, din nou, aceeaşi întâlnire. Ne urcăm în lift şi nici nu apuc să salut de data asta, că aud iar comanda: „La doi!”. Apăs la trei şi mă întorc spre ea: „Pe bune? Da, tu n-ai degeţel? ‘Oi fi şi tu vreun VIP, dar io nu sunt liftier drăguţă. Şi dacă nu vezi butoanele, îţi sugerez să îţi dai ochelarii de soare jos, când eşti în lift. Ai grijă, ce ton foloseşti, salută şi spune mulţumesc, data viitoare când ne întâlnim te verific la teme.” Ş-am coborât la trei, lăsând-o-n lift uimită în pantalonii ei scurţi de blugi.
  • Şi de la asta ţi s-au înecat corăbiile că eu nu văd nimic exagerat, ai executat-o ş-atât. Bine i-ai făcut. Eu în locul tău, dacă aş fi mers cu ea zilnic cu liftul, apăsam la doi fără vreun comentariu şi dacă cineva ar fi încercat să se ia de ea, îi luam şi apărarea. Şi de când îţi pasă ţie de ce zice lumea?
  • Nu-mi pasă, asta ti-am zis-o aşa, ca să mă răcoresc. Fată, eu mă vopsesc blondă de ani de zile, e adevărat că-mi stă şi bine, dar mi-a zis mie mamaie, când eram prin liceu: „fata dragă, dacă eşti blondă şi mai faci şi pe proasta, mare noroc ai să ai în viaţă.” Mi-a rămas chestia asta în cap. dar acu gata, nu mai vreau să fac pe proasta, am mai multe pretenţii de la mine.
  • Măi, tu chiar mă îngrijorezi!
  • Offff! Auzi, tu-l mai ţii minte pe ală de m-am îndrăgostit anul trecut de el prin primăvară?
  • Cum să nu! Ca să citez clasici în viaţa: „Nu e nici înalt, nici scund, nici frumos, nici urât, dar fxxe bine rău!

Ş-o apucă un râs nebun. Şi mie îmi venea să râd, avea un râs molipsitor, aşa cam cum e căscatul.

  • Da, fix ăla. De câteva zile mă caută. S-a despărţit de blonda cu care era şi vrea la mine, iar.
  • Păi şi asta nu ne place? Cât ai dorit tu să se întoarcă la tine, câte nopţi ai plâns tu după el acu nu-l mai vrei?
  • Adică îl vreau, dar nu-l vreau. De fapt, vreau să mă vrea şi el pe mine, nu să mă sune când n-are chef să plătească pentru sex, în timp ce el e în căutare de cuplare cu zâne mai feciorelnice şi mai oacheşe decât mine. Gata, cât să-l las să mă mai folosească?
  • Da, fată dragă, dar n-ai mai făcut sex de luni de zile, acu pe bune, nu poţi să te foloseşti de chestia asta şi după ce te vezi cu sacii-n căruţă să îi dai papucii? Că nu e ca şi cum ţi-ai trage-o cu un oarecare agăţat după o noapte în club.
  • Tu mă auzi când vorbesc cu tine? Gata!

Mi-a sunat telefonul. Prietenele mele urlau la mine ca să nu plec, că au ajuns la cafenea, o altă cafenea cu acelaşi nume, dar în altă locaţie şi că si-au dat seama, dar că vin, negreşit vin. Urlau că sunt în taxi şi să nu plec, că mă omoară. Le-am asigurat că nu plec, că mi-e dragă viaţa. Am închis telefonul şi am revenit la discuţia din spatele meu.

  • …… şi în liceu, a fost la fel. Acelaşi tip de relaţie. Doamne şi ce-l mai iubeam şi uram în acelaşi timp. Nu puteam cu el, dar nici viaţa fără el n-o puteam concepe. Eram într-un cerc vicios, ce a durat până după facultate. Omul ăla nu mi-a zis niciodată că-s frumoasă, că mă doreşte, că mă iubeşte. La el totul se rezolva cu sex: „Mi-e foame” „Stai să te fxt, că după mănânci mai cu poftă” „Mi-e somn” „Acu te fxt şi dormi neîntoarsă” „Sunt tristă” „Ia treci fă la pxxă că te înveselesc eu imediat” Atât putea el, dar era la meu. Mă rog, al meu când nu mă înşela. Dar se-ntorcea la mine, mereu şi mereu. Când n-am mai putut şi când mi-am dat seama că vreau mai mult i-am zis. Vreo săptămână am tot vorbit, am tot cerut. Nu m-a auzit, nu m-a crezut. Într-o seară am mai făcut odată sex cu el şi-după am plecat noaptea pe jos spre casă singură şi plânsă. Nu s-a prins imbecilul că mi-am luat adio. După vreo trei zile m-a sunat şi i-am zis că sunt în drum spre munte cu logodnicul meu. Mi-a zis că sunt un om de nimic şi mi-a închis. Nu l-am mai văzut de atunci. M-am gândit de multe ori să-l caut şi să-i zic că l-am minţit, să-mi cer scuze. N-am făcut-o, aveam în urechi: „Eşti un om de nimic!” şi bâzâitul telefonului.
  • Şi să-nţeleg că vrei să rămâi singură? Şi nici blondă nu te mai vopseşti?
  • Cam da. Spre asta mă îndrept acum. Miercurea trecută, când mă pregăteam să plec la munte, ghici cine mă sună?
  • Ăăăăă, nu ştiu. Am creierii varză.
  • Ăla mai tânăr decât mine. Că, cică, am trecut cu maşina pe lângă el şi că avea chef să ştie ce mai fac.
  • Care fată, ăla de i-ai zis să nu te trateze ca pe-o curvă şi că să nu-l mai prinzi la uşa ta?
  • Da, fix ăla.
  • Tu îţi dai seama că ăsta ti-a păstrat numărul de telefon, chiar şi la un an după ce l-ai trimis la plimbare?
  • N-are relevanţă! A doua zi m-a sunat iar. Să mă întrebe când sunt liberă, că poate ne mai vedem si noi. I-am zis că nu văd cum, pentru că nu voi mai fi liberă niciodată.
  • Hai, că aici te înţeleg! Cred că şi eu aş fi zis la fel.
  • Auzi, cerem nota? Vreau să văd Dr. House.
  • Hai la mine, am vin şi pop corn.
  • Da, vin, n-am chef să merg acasă.

N-am mai auzit continuarea, au venit fetele mele şi creierul meu a fost cotropit. A fost nevoit să renunţe la scanare.

Dar, tind să îi dau dreptate. Am în jurul meu câteva exemple de femei nefericite în căsnicie, de femei divorţate chiar, pe care foştii încă le mai şantajează, folosindu-se de copii.

Da, mai bine singură, decât să te folosească unul şi altul pentru a avea o cămaşa călcată sau pentru sex sau pentru o farfurie de ciorbă caldă. Să avem pretenţii de la noi, cu toate merităm ce-i mai bun. Şi dacă bărbaţii din jurul nostru nu ne văd decât ca pe o marfă de schimb atunci, mai bine fără ei.

Imagine de aici

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s