DENISA SAYS:

carti-cadou (1)

Din copilărie am făcut, pe rând, pasiuni pentru diferite personaje, chiar cărți.

Prima iubire inocentă a fost „Coliba unchiului Tom”. Doamne, ce pasiune am făcut pentru cartea aia! A fost prima carte pe care am citit-o singură, cap-coadă. Și nu am citit-o o singură dată, ci am citit-o până când cartea s-a distrus, coperțile s-au rupt și paginile au zburat din ea. Dacă mă trezeai noaptea, în primul rând observai că dorm cu ea lângă mine și dacă mă întrebai, îți spuneam exact la ce pagină s-a întâmplat cutare lucru și îți băgam iute un citat. Am învățat să iubesc și să sufăr cu cartea aia. Eliza și Tom mi-au fost cei mai buni prieteni în toată perioada copilăriei mele.

Am trecut de școala generală şi în gimnaziu am dezvoltat o nouă pasiune: „Legendele Olimpului”.

Ei, asta a fost o iubire cu năbădăi! Pe lângă faptul că am învățat pe dinafară cartea, că m-am identificat cu toate zeițele, că i-am iubit pe toți zeii, semi-zeii și eroii din carte, am învățat cel mai important lucru: să aprofundez, să mă documentez, să fac cercetare. Am petrecut luni întregi în biblioteci, citind tot ce se putea găsi despre zei și eroi, în toate religiile: Imperiul Grecesc, Imperiul Roman, Imperiul Persan, Imperiul Aztec, Imperiul Maya, Dacia, India, Egipt și … Da, îi iubeam pe toți, îi visam pe toți. Nu, nu credeam in ei, dar îi doream pe toți. Și când am crescut, i-am căutat. M-am dus după ei la Troia, la Efes și prin alte locuri din Turcia, la Sarmisegetusa, prin Grecia toată, dar și prin jumătatea sudică a Mexicului, nordul Guatemalei și Belize…

Zeii sunt încă pasiunea mea. Acum se îmbină cu istoria și cu geografia. Vârsta adolescenței a trecut de mult dar eu știu că, în secret, Zeus mă iubește mai mult pe mine decât pe Hera și decât pe toate celelalte femei din lunga lui viată.

Da, eu țintesc sus! I-am iubit pe toți, dar am fost promisă lui Zeus.

Zeițele, ah!, zeițele…

Afrodita nu mi s-a părut niciodată frumoasă. Eu am fost și sunt mai frumoasă, și mai bună decât ea. Plus, că mi se părea cam ușuratică. Aș fi vrut să fiu Atena. Era frumoasă și rece, așa cum îmi doream și eu să fiu, dar era nemiloasă, nu iubea pe deplin. Am cochetat și cu Artemis, dar o ardea cam mult printre animale, mi s-a părut suspect.

Pentru că uneori Zeus era prea ocupat, i-am încercat pe toți: Ulise, Ahile, Hercule, toți, dar toți au fost ai mei. Am luptat împreună cu ei, am suferit împreună cu ei am iubit și murit cu ei, și culmea este că toți se întorceau la mine. Au avut atât de multe să-mi ofere. Am învățat atât de multe de la ei!

Așa cum am spus, pasiunea mea pentru zei nu s-a stins, dar atunci când am reușit să las deoparte „Legendele Olimpului”, am făcut o altă pasiune: „Winnetou”. Oh! De câte ori nu m-a salvat, de câte ori nu m-a legat la stâlpul caznelor, de câte ori nu i-am pansat rănile și de câte ori nu i-am jurat iubire veșnică! Am fost căsătorită cu el, deși toată lumea s-a opus: eu eram mult prea albă și cultă și el mult prea indian. Căsătoria noastră a durat mult, până când eu am murit. Da, am murit! Am crescut! L-am părăsit.

Continui să iubesc. Continui să citesc, dar iubirile nu mai sunt atât de profunde, nu mă mai identific cu toate personajele din carte. Acum, iubirile mele sunt mai domoale, mai așezate și parcă mai dureroase.

Imagine de aici

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s